{[['
']]}
']]}Au fost odată două maşini de făcut mezeluri, ingenios construite
pentru scopul de a transforma carnea de porc în cârnaţi delicioşi. Una
din ele şi-a păstrat pofta de a face acest lucru şi producea mulţime de
cârnaţi; cealaltă a zis: „Ce mă interesează pe mine carnea de porc?
Propria mea alcătuire e un lucru mult mai interesant şi mai minunat.”
Această a doua maşină a refuzat să-şi facă vechea treabă şi s-a apucat
să-şi studieze interiorul. Fiind de acum lipsit de hrana-i naturală,
acest interior a încetat să mai funcţioneze, şi, cu cât maşina îl studia
mai mult, cu atât i se părea mai găunos şi mai lipsit de noimă. Tot
aparatul complicat prin care se realiza până atunci delicioasa
transformare a încetat să mai funcţioneze şi maşina nu izbutea să
priceapă ce anume era capabil să facă. Această a doua maşină de cârnaţi
era aidoma omului care şi-a pierdut interesul pentru viaţă, pe când
prima era aidoma omului care şi l-a păstrat. Spiritul uman este o maşină
stranie, capabilă să combine în cele mai uimitoare moduri materialele
ce i se oferă, însă când nu mai primeşte materiale din afară, este
neputincioasă şi, spre deosebire de maşina de făcut cârnaţi, e silită
să-şi facă singură rost de material, dat fiind că evenimentele nu devin
experienţe decât prin interesul pe care li-l arătăm: dacă nu ne
interesează, nu facem nimic cu ele. Aşa se face că omul a cărui atenţie
este îndreptată spre interior nu găseşte nimic demn de a fi luat în
seamă, pe când cel a cărui atenţie este îndreptată spre exterior poate
descoperi înăuntrul său, în rarele momente când îşi examinează sufletul,
o mulţime de ingrediente variate şi interesante supuse disecării şi
recombinării în configuraţii frumoase şi instructive.
Pofta
de viaţă îmbracă nenumărate forme. Să ne amintim cum Sherlock Holmes
ridică de jos o pălărie peste care a dat din întâmplare pe stradă. După
ce se uită o clipă la ea, trage concluzia că proprietarul ei a decăzut
ca urmare a băuturii şi că soţia lui nu mai ţinea la el aşa de mult ca
altădată.
Viaţa nu putea fi niciodată plictisitoare pentru cineva căruia orice
obiect zărit din întâmplare îi stârnea în aşa măsură interesul.
Gândiţi-vă la sumedenia de lucruri ce pot fi observate în cursul unei
plimbări pe câmp. Un om poate fi interesat de păsări, un altul de
plante, altul de geologie, altul, iarăşi, de agricultură şi aşa mai
departe. Oricare dintre aceste lucruri e interesant dacă vă interesează
şi, ceteris paribus, omul care e interesat de oricare dintre ele este
mai bine adaptat la lume decât unul neinteresat.
Bertrand Russell – In cautarea fericirii (Humanitas)
(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)
